PLAYFILM „Men in Black: International” vrea să zboare sus de tot, dar nu are aripi

„Men in Black: International” a apărut, dar a cam îndeplinit predicțiile criticilor că va fi un fiasco total, spre dezamăgirea fanilor francizei. Problema filmului nu este că adaugă o doză de feminism francizei (deși sunt destui oameni care cred că asta-i sursa tuturor relelor), ci mai degrabă firul narativ, care este aproape la fel de all over the place ca în cazul filmului „Aquaman”.

Pe IMDb, nota este 5,6 – deloc promițătoare, mai ales dacă luăm în considerare că filmul abia a apărut, iar notele de pe IMDb au tendința să scadă odată ce trece mai mult timp de la lansare. Nici pe Rotten Tomatoes lucrurile nu stau mai bine. Acolo, scorul criticilor este de 23%, iar al audienței de 65%.

Când am mers să văd filmul, statisticile astea încă nu existau. Mă bazam doar pe trailerele care păreau ok, așa că nu am intrat la film hotărâtă că nu îmi va plăcea. De fapt, nici acum nu pot spune că nu mi-a plăcut, ci mai degrabă că m-a dezamăgit. Desigur, au fost momente când am râs, dar uneori umorul nu este suficient să salveze un film mediocru.

Despre ce este vorba în „Men in Black: International”

În acest sequel, divizia Men in Black s-a extins pe tot globul, iar odată cu ea și răufăcătorii din întregul univers. În rolurile principale îi avem pe Tessa Thompson, care o joacă pe Molly (Agent M) și pe Chris Hemsworth, care îl interpretează pe Henry (Agent H). Cei doi actori au mai colaborat și în filmele „Thor: Ragnarok” și „Avengers: Endgame”, unde au demonstrat că au o chimie ieșită din comun pe ecran în rolurile lui Valkyrie și Thor.

Dar dacă Valkyrie și Thor erau mai mult prieteni care ar ieși la bere, Molly și Henry sunt mai degrabă un duo care se tachinează des, dar care în secret ar vrea să fie un cuplu în toată regula. Dacă la alte puncte filmul are lipsuri, la versatilitatea naturală a celor doi actori din rolurile principale stă perfect. Molly a aflat de Men in Black când era doar un copil, din greșeală. Douăzeci de ani mai târziu de la descoperirea ei secretă, ea caută să se angajeze la FBI, la divizia Men in Black. Aflată la interviu, ea sugerează pe șest divizia dorită, dar cererea îi este respinsă în mod comic.

Ea se vede nevoită să îi găsească pe cont propriu pe misterioșii bărbați în negru – și nu îi ia mult. Desigur, este imediat prinsă de ei și luată la întrebări. Chiar înainte ca aceștia să îi șteargă memoria însă, ea le servește un discurs despre cât de mult vrea să fie parte din organizație care se vrea convingător, iar ei o acceptă fără prea multe întrebări. Desigur, există elemente cu mult mai puțin realiste în „Men in Black: International” decât acceptarea rapidă a lui Molly în organizație, dar cumva nu pot să nu remarc cât de trasă de păr este tranziția ei de la om obișnuit la agent ultra-secret din pură întâmplare.

Când extratereștrii capabili să își schimbe forma și să arate precum orice om ajung pe Pământ, Molly reușește să se „lipească” de agentul H și să caute să salveze agenția și lumea de rău. Misiunea lor capătă noi proporții când apare posibilitatea unui agent trădător printre bărbații în negru.

„Men in Black: International” vrea să mulțumească pe toată lumea, dar finalmente eșuează

Filmul nu stagnează și te ține în priză, ceea ce este bine. Tot bine este și faptul că inserarea femeilor în universul bărbaților în negru reușește să nu pară o încercare disperată a francizei de a rămâne relevantă. Femeile din film sunt personaje simpatice, chiar dacă puțin unidimensionale (cum ar fi Molly, a cărei principală trăsătură de personalitate este faptul că îi place foarte mult știința). Și, desigur, micuțul extraterestru Pawny, a cărui voce îi aparține lui Kumail Nanjiani, este adorabil și amuzant de fiecare dată când deschide gura.

Dar, desigur, sunt și părți rele. Una din ele ar fi personajul lui Chris Hemsworth. Pe cât de iubit este actorul australian de oamenii de pretutindeni, pe atât de enervant este agentul H. Acesta din urmă este un agent ridicat la rangul de erou în agenție, dar care a lăsat eroismul să i se urce la cap. Aroganța exagerată, combinată cu ocazionala prostie, a lui H îl fac pe acesta să nu fie cel mai ușor de plăcut personaj – poate asta era și ideea, deși îmi vine greu să cred că e așa.

Producătorii Laurie MacDonald și Walter F. Parkes își puseseră însă multe speranțe în Hemsworth. MacDonald a povestit într-un interviu cu Collider cum a stat treaba cu alegerea lui în rol principal:

„A fost foarte greu să ne gândim cine ar putea să se descurce cu rolul lui H. Pentru noi, a fost o listă foarte, foarte scurtă, pentru că era nevoie să fie britanic […] sau măcar australian. [Și] sunt foarte mulți actori buni, dar el trebuia să fie atât protagonistul cool, care poate să [fie bun] de acțiune și să joace acea versiune suavă a unui personaj de tipul lui Bond, dar să fie și profund comic. Așa că a fost foarte dificil”.

Deși alegerea lui Hemsworth a fost una inspirată, scenariul nu i-a făcut prea mare cinste actorului. Atât el, cât și Thompson, caută să facă ce pot mai bine cu ce au la îndemână, dar sunt momente în care rămân și ei fără combustibil.

Mai apoi, povestea în sine nu este cea mai bună. Acțiunea pare să se învârtă în cercuri uneori, lucru care nu ajută când întâmplările sunt previzibile. Există un mare twist la final care ar trebui să te surprindă, dar dacă nu ai dormit până în acel punct va veni atât de firesc și de natural încât nici nu te va face să ridici din sprâncene măcar.

„Men in Black: International” este cam ca orice blockbuster de vară: fără prea multă substanță, dar gata să te distreze dacă vrei să ieși cu grupul la cinema și nu știți ce să alegeți (iar dacă mergeți la IMAX, s-ar putea să fiți surprinși în mod foarte plăcut de efecte). Îl poți vedea în cinematografe începând cu 21 iunie.